Activitate științifică
O sinteză a rezultatelor obținute din activitatea de cercetare poate fi găsită aici . De asemenea, informații despre acest subiect mai pot fi găsite pe ResearcherID (necesită acces la Web of Science), ResearchGate sau Google Scholar. Pe scurt, 72 articole ISI, h-index 12.
Debutul în activitatea științifică mi l-am făcut în ultimul an de facultate, cu o comunicare la o conferință internațională susținută de coordonatorul lucrării mele de diplomă la care am fost coautor.
Cum în Universitatea din Bacău era un laborator de cercetare în domeniul straturilor subțiri, aceasta a fost și direcția de lucru pe care mi-am ales-o, atât pentru teza de doctorat, cât și pentru anii următori. Un rol important în dezvoltarea mea științifică a avut-o stagiul de cercetare post-doctorală desfășurat în Franța. Am colaborat în această perioadă cu colegii din cadrul Universității din Bacău, dar și cu colegi din alte centre universitare din țară și din Franța sau Republica Moldova. Am publicat articole în acest domeniu în reviste de prestigiu ca Pure and Applied Optics, Journal of Physics: Condensed Matter, Journal of Non-Crystalline Solids, Matterials Letters, Diamond and Related Materials, Applied Physics Letters, Journal of Optoelectronics and Advanced Materials, Thin Solid Films, Journal of Applied Physics, Materials in Electronics.
Modificările apărute în cadrul universității m-au pus în fața necesității de a-mi schimba domeniul de cercetare, după aproape 20 de ani de lucru. A urmat o perioadă dificilă, cu puține realizări, timp în care am căutat modalități de a aplica în domeniul Ingineriei Mediului ceea ce învățasem până atunci. În paralel, am descoperit un domeniul de lucru nou, cel al Sistemelor Informaționale Geografice, în care m-am specializat în ultima perioadă. Eforturile făcute au fost încununate de succes, numărul articolelor publicate în ultimii ani în domeniul Ingineria Mediului crescând considerabil. Am publicat articole în reviste prestigioase ca International Journal of Applied Earth Observation and Geoinformation, Environmental Engineering and Management Journal, Spectroscopy Letters, Industrial Crops and Products, Chemosphere, Journal of Electroanalytical Chemistry, Process Safety and Environmental Protection, Science of the Total Environment, Open Geosciences, Journal of Food Science and Technology, Journal of Trace Elements in Medicine and Biology.
În ultimii ani am mai avut contribuții și în domeniul educației și utilizării metodelor moderne de predare, prin proiectele coordonate în cadrul ASCENDIA SA și prin numeroase prezentări la conferințe internaționale și articole publicate în reviste ca BRAIN. Broad Research in Artificial Intelligence and Neuroscience, Computers in Human Behavior, Journal of Innovation in Psychology, Education and Didactics, Journal of Teaching and Education, Procedia - Social and Behavioral Sciences, Efficiency and Responsibility in Education.