Cainii latra ...
Mă uit în fiecare zi pe știrile din actualitatea internă și încerc să analizez faptele și tendințele. Primesc și multe mesaje, unele semnate, altele anonime. Ceea ce văd în ultimul timp, este o tendință de a aborda problemele în stilul ”Câinii latră, caravana trece”. Un soi de ”Je m'en fiche!” (sau mai degrabă un ”Je m'en fous!”) al celor care, aflați în diferite funcții, mai mici sau mai mari, se văd în lumina reflectoarelor pentru diferite abuzuri, ilegalități, matrapazlâcuri sau, pur și simplu, pentru proasta gestionare a structurilor sau instituțiilor pe care le conduc.
Lasă fraierii să vorbească până vor răguși, noi facem tot cum am învățat. In câteva zile apare un subiect nou, iar gloata va uita de noi!
Această filozofie de viață, adoptată de mulți ”omuleți”, începe să dea rateuri în ultimul timp. Așa se face că vedem primari/polițiști/profesori/procurori/parlamentari prinși luând șpagă, uneori de-a dreptul ridicolă, deoarece nu și-au închipuit că cineva este cu ochii și pe ei.
Je-m'en-fichismul încă funcționează, mai ales acolo unde se face diferența între ilegal și imoral. Este legal să ne mărim singuri pensiile? Nu ne pasă dacă este și moral. Nu ne interesează că strada vrea o schimbare de esență a clasei politice, fără imunități și privilegii. O facem! Este ilegal să stăm într-o funcție publică înaltă dacă suntem condamnați penal (eventual, chiar pentru corupție)? Dacă nu, ce ne luați pe noi cu moralitatea? Este ilegal să dăm pe cineva afară pentru că situația economică o impune, eficientizăm activitatea și reducem costurile, iar apoi să ne aducem rudele pe aceleași posturi, dar cu salarii mult mai mari? Dacă justiția decide că este OK, de ce să mai aducem în discuție moralitatea.
Ce este interesant este că tocmai cei mai imorali dintre cei descriși mai sus sunt campioni la bătutul cu cărămida în piept, proclamând pe toate drumurile deplina lor integritate. Sau sunt doar amorali, și atunci merită doar compasiunea noastră?
Din punctul meu de vedere există soluții pentru toate aceste probleme. Dacă este vorba despre o ilegalitate, să se pronunțe justiția. Dacă este o imoralitate, atunci trebuie să o sancționăm noi!
Când aveți posibilitatea să alegeți, încercați să uitați ce spune unul sau altul, analizați toate faptele, și când vă exprimați opțiunea, asigurați-vă că este cea morală. Este dreptul și privilegiul vostru de a elimina din prim plan imoralitatea și asociata ei, ilegalitatea!