Pe final de campanie

Au trecut două săptămâni de campanie electorală, a mai rămas o zi. O campanie care a semănat uneori cu una politică: bani care au apărut peste noapte fiind aruncați cu ambele mâini celor care până acum li se tot spunea că nu sunt rentabili și trebuie să facă muncă patriotică, posturi scoase la concurs și promisiuni (dacă vor vota cum trebuie) și altele de același fel. Este interesant modul în care lupul își schimbă în grabă părul, poate păcălește pe cineva că s-a metamorfozat în mielușel.

Timpul avut la dispoziție pentru discuții cu studenții și colegii a fost insuficient și multe întrebări pe care le așteptam nu am mai venit, iar la altele am răspuns prea scurt. De aceea, reiau aici câteva teme importante, mai puțin sau deloc abordate.

Pregătirea practică a studenților. Se tot spune că absolvenții învățământului superior fac în școală prea multă teorie și prea puțină practică. Dar ce facem pentru a rezolva problema? Revizuirea sistemului de activități practice, atât ce se face în universitate la orele de aplicații, cât și ce se face în afara universității, în stagii de practică, trebuie tratat ca un obiectiv strategic pe termen mediu și scurt. Trebuie să aducem orele de laborator la o nouă dimensiune, atât prin dotarea corespunzătoare cu aparatură și consumabile, cât și prin dimensionarea corectă a formațiilor de studiu. Trebuie să regândim temele de seminar astfel încât acestea să acopere subiecte incitante și de actualitate. Stagiile de practică trebuie să nu mai fie formale, iar implicarea universității trebuie să fie mult mai mare. Promovarea internshipului este una din căile prin care practica poate deveni un real câștig atât pentru student cât și pentru firma/instituția unde acesta se pregătește pentru o slujbă reală. Sunt convins că o astfel de abordare ar ține mai mult studentul în universitate și ar fi o soluție parțială și la problema abandonului școlar. În plus, internshipul poate să însemne chiar o sursă de venit și/sau o rampă de lansare pe piața muncii pentru studenți.

Libertatea academică și etica. În Codul de etică al universității scrie că acesta ”se întemeiază  pe principiile fundamentale ale: libertăţii academice, integrităţii, dreptăţii şi echităţii, eticii în cercetare, respectului şi toleranţei, profesionalismului, meritului şi transparenţei.”  Vă sună cunoscut? Cu toții ne dorim o atmosferă de lucru plăcută, în care să ne simțim liberi să creăm, să ridicăm probleme și să propunem soluții, fără restricții și limitări artificiale. Politica intimidării, a șantajului, a controlului continuu nu are ce căuta în nicio instituție, cu atât mai puțin într-o universitate. Încercați să vă imaginați ce înseamnă să-ți fie teamă să stai de vorbă cu cineva sau să intri în biroul cuiva fiindcă ai putea fi chemat să dai socoteală, ce înseamnă să ți se impună în permanență pe cine să votezi ca să te conducă sau să te reprezinte, să tresari când îți sună telefonul și o voce suavă te convoacă în biroul șefului… Nu îmi doresc decât să fiu parte la transformarea vorbelor frumoase din Codul de etică în fapte.

Tipul de management propus. Doresc să fiu un lider, nu un șef. Un rector bun trebuie să aibă viziune și o echipă de profesioniști caracterizați de inițiativă și spirit de acțiune. Fiecare prorector, decanii și directorul general administrativ trebuie să cunoască foarte bine problemele structurilor din subordine, să poată să propună soluții corecte și să aibă o anumită libertate de decizie. Iar cel mai important lucru, trebuie să îi respecte pe ceilalți, să promoveze valorile autentice și să dea dovadă în permanență de transparență. Nu trebuie să uităm nicio clipă faptul că suntem cu toții oameni, iar o funcție de conducere este ceva efemer, care nu îți dă drepturi asupra celorlalți, ci îți impune obligații.

Vă propun schimbarea. Și vom câștiga. Împreună.