Și dinozaurii au dispărut, nu-i așa?

Postarea de astăzi are drept subiect o temă reluată des și în multe moduri în ultima perioadă, aceea a schimbării. De această dată, este vorba de schimbarea celor cărora eu le-am spus ”omuleți”. Pentru a nu induce pe nimeni în eroare cu termenul pe care l-am ales, trebuie să spun de la început că atunci când am folosit diminutivul nu m-am referit la oameni mai mici de statură sau de vârstă, ci la cei mici de caracter. Sau, cum scrie in DEX: ”OMULÉȚ, omuleți, s. m. 1. Diminutiv al lui om; om mic de statură. 2. Fig. Om neînsemnat, fără niciun merit; om cu preocupări mărunte, meschine.” Evident, eu am ales a doua definiție.

Schimbările pe care le trăim și le-am trăit în ultimii 25 de ani sunt extrem de rapide la scară socială. Ca țară, am avut numeroase ocazii să schimbăm ceva în bine și pe cele mai multe le-am ratat. Nu sunt sociolog, nici analist politic, nici ziarist, în nici un caz om politic, însă am o părere asupra motivului. Nu cred că este vorba despre arhetipuri, despre comploturi oculte sau despre o fatalitate mioritică adusă de multe ori drept scuză pentru tot ce ni se întâmplă.

Cred că suntem unde suntem în acest moment datorită ”omuleților” care au fost mai bine adaptați la exploatarea punctelor slabe ale situațiilor apărute, pentru care lipsa de scrupule și morală a fost de mare ajutor în acapararea puterii și în crearea unui sistem care să le perpetueze dominația. Imediat după revoluție, eram extrem de optimist văzând o serie de intelectuali de marcă dornici să se implice în stabilirea politicilor și strategiilor naționale. Ei, Oameni adevărați, au dispărut însă repede din prim-plan, deoarece erau pregătiți pentru o luptă de idei, nu pentru lupta cu ”omuleții”. Aceștia din urmă au invadat și infestat partidele și instituțiile, au devenit modele, au format la rândul lor alți ”omuleți” care să întrețină sistemul. Este cred incredibil pentru cineva din afara țării să vadă că atât de multe persoane dovedit corupte și penale sunt în continuare în funcții publice (directori de instituții, primari, șefi de consilii județene, parlamentari, miniștrii!).

Este foarte ușor să identificăm ”omuleții” din jurul nostru, mai ales că sunt foarte mulți. Sunt în primul rând acele persoane pentru care interesul personal este mai presus de orice. Sunt dispuși ”să calce pe cadavre”, oamenii din jurul lor sunt buni doar dacă muncesc fără să comenteze și fără să aibă alte idei decât ale ”șefului” sau dacă le ridică osanale. Imaginea pe care o promovează este foarte importantă, au de obicei cuvintele la ei, însă discursul este găunos, lipsit de substanță și invalidat de acțiune. Ei nu au prieteni, au doar șefi și subalterni. Pe cât de obedienți sunt față de șefi, pe atât de duri sunt față de subordonați. Promovează sisteme de conducere totalitare, dure, represive, chiar violente în limbaj și nu numai. Cine are o altă părere devine brusc ”dușmanul poporului”, cel care vrea să distrugă totul, cel care trebuie pus la zid, linșat, eliminat.

Sunt oameni care proclamă respectul, dar care urlă la propriu la angajați sau subalterni fiindcă așa știu să conducă și au auzit că ”teroarea naște respect”. Toți sunt amenințați în permanență că vor fi dați afară. ”Respectă” părerile celorlalți tratându-le cu superficialitate și dispreț, încercând să abată atenția de la problema în sine. Începe ”lupta de idei” cu expresii de genul: ”ești un prost”, ”n-ai înțeles nimic”, ”ai lipsit când s-a discutat asta” și o sfârșește de obicei cu ”aceasta este decizia mea, nu contează ce vreți voi, oricum eu semnez”.

Când ”omuleții” vorbesc despre promovarea valorii, ai putea crede că un astfel de principiu este cunoscut și respectat. Este suficient însă să te uiți cu atenție la ce se întâmplă de fapt, ca să înțelegi că lucrurile stau de fapt exact pe dos. Criteriile de promovare  includ pe primele poziții obediența, lipsa de coloană vertebrală, interesele materiale sau personale. Promovarea este folosită ca pârghie de control. Doar nu o să promoveze disidenții! In fond, când promovezi pe cineva care nu merită, ți-ai asigurat recunoștința lui necondiționată! Ai plantat deja o sămânță de ”omuleț”!

Evident, transparența nu este sănătoasă! Dar trebuie promovată! Aceasta nu a fost niciodată o problemă. Deși în optică transparența este ușor de măsurat, în viața de zi cu zi, lucrurile sunt mult mai dificile. ”Omulețul” se va lăuda în permanență cu transparența politicii și acțiunilor sale, transparență limitată la ceea ce vrea să se vadă. În rest, gunoiul sub preș, cadavrul în dulap și ermetism total în deciziile sensibile.

Partea proastă este că de multe ori, un astfel de ”omuleț” ajunge să creadă că are o descendență directă din Dumnezeu și se comportă ca atare. Nu mai salută (dar aceasta are legătură cu educația). Ajunge să impună subordonaților cu cine să vorbească și cu cine nu. În era digitală, verifică cine și cui dă Like-uri pe Facebook și îi atenționează pe indisciplinați (adică pe cei care au făcut greșeala să dea Like unui indezirabil). Dorința de control este deja aproape patologică. Nu admite schimbarea care l-ar face să piardă controlul total. Și ca să împiedice aceasta, este dispus să lupte cu toate mijloacele.

Cu toate acestea, putem să eliminăm ”omuleții”. Trebuie doar să privim cu atenție în jurul nostru, să evaluăm faptele și nu vorbele, să analizăm alternativele, să discernem între minciună și adevăr și să avem curajul alegerii potrivite. Să promovăm persoane care au dovedit prin fapte ceea ce sunt, pentru că eu nu cred în ”fatalitatea lichelismului” enunțată de Miron Radu Paraschivescu. Pentru că ”omuleții” trebuie puși acolo unde le este locul. Departe de funcții și posturi de răspundere. Dacă vrem să ne fie bine, nouă și copiilor noștri, în această țară. Fiindcă și dinozaurii au dispărut, nu-i așa?