Preșu' lu' șefu'

Am fost oarecum surprins de reacțiile celor care mi-au citit postările. Au fost și reacții pozitive, unele sincere, altele poate interesate, dar și reacții extrem de negative, chiar agresive. Una peste alta, numărul de cititori al postărilor mele este mai mare decât mă așteptam, ceea ce mă încurajează să merg mai departe.

Tema de astăzi mi-a fost sugerată de un comentariu la o postare mai veche de-a mea  (Despre gândirea critică) și de o emisiune de la radio a lui Moise Guran care în contextul apropierii datei de 22 decembrie întreba ascultătorii la Europa FM ”Ştiind tot ceea ce știți azi despre democrație, capitalism, libertate, ați fi ieșit în stradă în decembrie 1989?”

Poate că la prima vedere cele două subiecte nu sunt prea apropiate, însă legătura dintre ele există și este legată de ceva ce eu aș numi ”acțiune critică”. Adaptând la nivel social o lege a fizicii care spune că orice sistem tinde în mod natural la o stare de energie potențială minimă, respectiv de maximă stabilitate, la fel și oamenii, tind de cele mai multe ori la o stare de confort maxim, respectiv de acțiune minimă.

Vedem poate de multe ori lucruri care nu ne plac sau cu care nu suntem de acord, iar gândirea noastră critică ne spune că ar trebui îndreptate. Intervine însă apoi îndoiala: dar oare ce mi se va întâmpla dacă acționez sau dacă măcar spun ceva? Merită să îmi pun pielea la bătaie? Dar oare nu îmi este destul de bine și așa? Dacă atrag asupra mea furia cuiva important?

Din păcate, de multe ori sistemele sociale tind la o organizare care face ca aceste întrebări să fie legitime. Aceasta se întâmplă de cele mai multe ori când vorbim de un sistem dictatorial, corupt sau mafiot, indiferent de mărimea acestuia, de la nivelul unei țări la cel al unei organizații. Interesant este că aceste sisteme apar tocmai prin exploatarea faptului că oamenii sunt dispuși să își pună astfel de întrebări. Oamenii tac, suportă abuzuri și injustiții din ce în ce mai mari, deoarece sistemul se extinde și se consolidează. Dispar pe rând transparența, echitatea și respectul, fiind înlocuite cu aroganța, cultul personalității dictatorilor (dar și a urmașilor lor), acțiunea discreționară și disprețuitoare.

Istoria ne învață însă că aceste sisteme sunt sortite pieirii, iar cei care le distrug sunt tocmai cei care, după ce au obosit să își pună întrebări legate de confortul lor, au decis că acțiunea este singura cale de a a-și asigura și un confort mental, pe lângă cel material, care este iluzoriu și relativ.

În 1989 sistemul părea de neclintit. Economic, politic, ideologic, totul era sub control. Ce nu putea controla însă sistemul? Mintea oamenilor. Iar când oamenii au ales să renunțe la propriul confort, chiar cu prețul sacrificiului suprem, sistemul s-a prăbușit. Poate cu ce știm și avem acum momentul 1989 pare greu de înțeles. Evenimentele din '89 nu pot fi înțelese decât în contextul vieții de atunci.

Sistemul în care trăim acum este departe de a fi unul perfect, însă are un mare avantaj: existența alegerilor și a opțiunilor multiple. Aceasta nu înseamnă că sisteme dictatoriale, corupte sau mafiote nu mai există sau că nu vor mai exista. Le vedem destul de des în jurul nostru. Sunt însă mai ușor de schimbat. Trebuie totuși să înțelegem că acest lucru se poate realiza doar prin acțiune critică, lăsând confortul material personal într-un plan secund.

În prezent avem instituții ale statului care ar trebui să stopeze și să elimine sistemele corupte, dictatoriale sau mafiote. În ultimul timp au început chiar să funcționeze. Doar că încă mai șchioapătă, pătrunse ele însele uneori de corupție și acțiune mafiotă, sau, pur și simplu, fără o strategie sau maturitate în acțiune, ca să nu spun frică. Aceeași frică de care spuneam mai sus, de a ieși din zona de confort.

Istoria și viața de zi cu zi ne arată însă că toate sistemele corupte, mafiote sau dictatoriale se prăbușesc mai devreme sau mai târziu. Și doar de noi toți depinde ca acest lucru să întâmple cât mai devreme. Chiar la următoarele alegeri. Doar de noi depinde să alegem calea demnității sau să ne lăsăm conduși în continuare tot de un  preș al lu' șefu'.